Кадр выше наш. Полное медиа с Facebook запрошено — подставим его сюда, как только приедет.
Instalează aici 👉
🛑 Mă numesc Andreea. Am 31 de ani. Locuiesc în Pantelimon, la periferia Bucureștiului. Lucrez pe salariul minim. Dar acum două săptămâni i-am dus pe părinții mei în Maldive. Totul din cauza unui lucru pe care l-am găsit întâmplător în cel mai greu moment. ——— Lucrez ca și casieră la Kaufland. Magazinul este deschis de la 8:00 la 22:00. De obicei fac tura de după-amiază, de la 14:30 la 22:00. Uneori rămân mai târziu dacă e inventar. Câștig aproximativ 18 lei pe oră. După taxe și rețineri îmi rămân în mână în jur de 3.200 de lei pe lună. Sună acceptabil? Nu este. Iată unde se duc banii: Cameră: 1.650 lei (utilitățile incluse, internet separat) Internet + telefon: 95 lei Abonament transport: 80 lei Mâncare: 850 lei (aproape nu cumpăr carne) Subscripții: 35 lei (un serviciu de streaming împărțit cu o prietenă) Haine: 90 lei (aproape totul de la second-hand) Medicamente: 60 lei Cheltuieli neprevăzute: 100 lei De obicei îmi rămân între 300 și 340 de lei. Iar banii ăștia nu sunt „liberi”. Mereu se duc pe lucrurile pe care uiți să le planifici și pe cele care apar inevitabil luna următoare. ——— Sunt singură de cinci ani. Am plecat de la iubitul meu, Andrei. Nu era un om rău. Pur și simplu a început să nu mă mai bage în seamă. Am devenit invizibilă pentru el. Eu am fost cea care a plecat. De atunci — în principal singură. Deși nu complet. În fiecare duminică îi sun pe părinți. Tatăl meu întreabă întotdeauna: „Cum ești, fata mea?” Eu zic că totul e bine. El simte când mint, dar nu insistă. Tata are 68 de ani, mama 66. Amândoi sunt pensionari. Locuiesc într-un apartament mic închiriat într-un orășel din Moldova. Au muncit toată viața. El la fabrică, ea infirmieră la spital. Au trăit mereu foarte modest. Când eu treceam prin perioade grele, mă ajutau cu ultimii bani pe care îi aveau. Dădeau ceea ce lor le lipsea. Și totuși aproape niciodată nu au călătorit. La mare ajungeau, cel mult, o dată la câțiva ani și doar pentru o zi. Lumea aproape că nu au văzut-o. De fiecare dată îmi
