Кадр выше наш. Полное медиа с Facebook запрошено — подставим его сюда, как только приедет.
Georgeana Rotaru
Cel mai greu nu e singurătatea. Cel mai greu e când copiii cer, iar tu nu poți. Mă numesc Georgeana Rotaru, am 38 de ani. Sunt din România, dar de 7 ani locuiesc în Germania, la Berlin. Cândva credeam că mutarea îmi va schimba viața. Credeam în stabilitate, într-un loc de muncă, în liniște. Mi se părea că Germania este o șansă să încep totul de la zero. Dar lucrurile au mers altfel. Soțul meu a plecat la o altă femeie. Pur și simplu a plecat. Fără explicații. Fără regrete. Într-o clipă am rămas singură — într-o țară străină, cu copii și cu frica zilei de mâine. De mai bine de jumătate de an caut un loc de muncă stabil. Trimit CV-uri, merg la interviuri, aștept răspunsuri. Dar, de cele mai multe ori — liniște. Uneori am impresia că pentru angajatorii germani sunt doar o migrantă din România, pe care o pot ignora. Acum lucrez ocazional la un cunoscut, într-o cafenea mică din Berlin. Lucrez ca ospătăriță, spăl vase, fac curățenie, scot gunoiul. Mirosul de cafea, vasele pline de grăsime, oboseala din mâini — asta e realitatea mea. Am un credit pentru apartament. Datorii. Facturi. Întârzieri. Fiecare lună — o luptă. Fiecare zi — frică. Seara mă uit la copiii mei când dorm. Ei visează la lucruri simple — adidași noi, o excursie, jucării ca ale copiilor din cartier. Iar eu înțeleg că nu le pot oferi nici măcar jumătate din ceea ce aici este considerat normal. Nu mi-e frică pentru mine. Mi-e frică pentru ei. Într-o zi, în cafenea, s-a întâmplat o situație pe care încă o îmi amintesc cu durere. Seara era foarte aglomerat. Alergam între mese, luam comenzi, strângeam tăvi. La un moment dat am atins din greșeală o tavă cu cești. Cafeaua s-a vărsat pe masă și pe geaca scumpă a unui client. A început să țipe. Tare. În fața tuturor. Patronul cafenelei a venit și nici măcar nu a încercat să înțeleagă ce s-a întâmplat. S-a uitat la mine de parcă eu aș fi fost vinovată de tot. — Dacă se mai întâmplă încă o dată, poți să nu mai vii, — mi-a spus, de față cu toată lumea.
