Wheel of Towers App - App Store
Nu trebuia să scriu asta. Dar nu mai pot să țin în mine. Înțeleg cum arată. Un bărbat pe internet povestește despre viața lui. Și eu dădeam skip la postările astea. Întotdeauna m-am gândit — fiecare are problemele lui, de ce să mă intereseze pe mine ale altuia. Dar patru tipi, cărora le-am spus asta într-o parcare în Sibiu, au zis toți același lucru: — Nicolae, trebuie să scrii asta. Pentru că bărbații ca noi cred că sunt singurii în situația asta. Dar nu e așa. O singură dată. Cum e. Mă numesc Nicolae Matei. 46 de ani. Din Craiova. Locuiesc tot acolo. Sunt șofer de camion. Transport internațional. Douăzeci și trei de ani la volan. Salariul meu — 4.800 de lei pe lună. Uneori 5.000, dacă am multe curse. Uneori 4.500, dacă e mai puțină lucru. Am o fiică, am o mamă, am un job. Ca toată lumea. Doar că uneori viața aruncă așa surprize încât nu știi de unde să apuci. De unde sunt Cartierul meu din Craiova — blocuri vechi de panouri din anii șaptezeci. Tencuiala cade, liftul nu funcționează, pe scări miroase a umezeală. Pe bănci stau bătrânii și discută știrile, vremea, cine ce a mai cumpărat. Tata a muncit la uzină. Mama — la grădiniță. Am crescut în cartierul ăsta. După m-am însurat, dar ne-am despărțit, și acum stau cu fiica mea. Mama locuiește separar, în blocul de alături. Am o soră. E în Spania, lucrează la un hotel. Ne vedem rar, dar ne sunăm de sărbători. Ana Ana are 16 ani. Locuiește cu mine. E la liceu, în clasa a XII-a. Deșteaptă, bună, îi place să deseneze, să citească, mai scrie și poezii. E bucuria mea. Când sunt în cursă, vorbim în fiecare seară la video. Îmi povestește de școală, de prietene, de ce a desenat. O ascult și zâmbesc. Când sunt acasă, mergem în parc, la cafenea, ne uităm la filme. Eu gătesc cina, ea povestește, eu ascult. Niciodată nu se plânge. Chiar și când nu avem bani pentru ceva, nu cere. Doar spune: „Nu-i nimic, tata, după aia”. Asta mă bucură și mă doare în același timp. Mama Mama are 73 de ani. Locuiește singură în blocul d
