Wheel of Towers App - App Store
Lucrez pe șantiere în Belgia de 6 ani. Uite cât am în cont azi. Acum trei zile, le patron de pe șantierul din Uccle mi-a dat mâna, mi-a întins un plic și mi-a zis: „Bon boulot cette semaine, Marian." Douăzeci de euro. Bonus pe săptămână. Sunt pe șantierul ăsta de patru luni. În fiecare zi — de la șapte până la cinci. Tencuială, șpaclu, vopsit, dat gunoiul afară, cară, amestecă, adu-ăla. Ce mi se spune — fac. Douăzeci de euro. Plic. Bon boulot. Am luat. Am zis merci. Am dat din cap. Am băgat în buzunarul gecii. În tramvai spre casă — l-am scos. M-am uitat. O hârtie de douăzeci. Și m-am gândit — peste zece zile e ziua lui Andrei. Nouă ani. Și eu am douăzeci de euro. Și 40 pe Belfius. Nu e o plângere. E un fapt. Așa trăiesc eu aici. Cine sunt Marian. 35 de ani. Din România. Din Craiova — orașul ăla din sud de unde pleacă bărbații. Cine în Italia, cine în Germania, cine în Belgia. Eu — în Belgia. Acum șase ani. Singur. Cu un geamantan și numărul de telefon al vărului meu care era deja în Bruxelles. Bruxelles. Cameră — nu apartament. Cameră într-un appartement cu Vasile, tot român, din Timișoara, 48 de ani, lucrează la depozitul din Zaventem. Bucătărie comună. Baie comună. Rafturile din frigider scrise cu marker. Al meu — al doilea de jos. Anderlecht. Dacă ești din Bruxelles — știi ce e Anderlecht. Dacă nu — nu e Bruxelles-ul ăla cu Grand-Place și vitrine cu ciocolată. Sunt blocuri, magazine halal, bărbați în jachete de lucru la stația de tramvai la șase dimineața, moschei, frizerii turcești și miros de merguez prăjit la colț. Fiul meu — Andrei. Peste zece zile — nouă ani. Stă cu mama lui în Craiova. Fosta — Alina. N-am divorțat — nici nu am fost căsătoriți. Pur și simplu ne-am despărțit. Ea lucrează la casă la Kaufland. Ia 2.800 de lei. Adică vreo 550 de euro. Pentru amândoi. Eu trimit 350 de euro în fiecare lună. Fără discuții. Fără întreruperi. 350. Wise. Pe primul. Pentru că dacă nu eu — atunci cine. Aia e mâncarea lui, hainele lui, școala lui. Copilul
