Wheel of Towers App - App Store
Lucrez pe șantiere în Germania de 6 ani. Uite cât am în cont azi. Acum trei zile, der Polier de pe șantierul din Blankenese mi-a dat mâna, mi-a întins un plic și mi-a zis: „Gute Arbeit diese Woche, Marian." Douăzeci de euro. Bonus pe săptămână. Sunt pe șantierul ăsta de patru luni. În fiecare zi — de la șapte până la cinci. Tencuială, șpaclu, vopsit, dat gunoiul afară, cară, amestecă, adu-ăla. Ce mi se spune — fac. Douăzeci de euro. Plic. Gute Arbeit. Am luat. Am zis danke. Am dat din cap. Am băgat în buzunarul gecii. În S-Bahn spre casă — l-am scos. M-am uitat. O hârtie de douăzeci. Și m-am gândit — peste zece zile e ziua lui Andrei. Nouă ani. Și eu am douăzeci de euro. Și 40 pe Sparkasse. Nu e o plângere. E un fapt. Așa trăiesc eu aici. Cine sunt Marian. 35 de ani. Din România. Din Craiova — orașul ăla din sud de unde pleacă bărbații. Cine în Italia, cine în Spania, cine în Germania. Eu — în Germania. Acum șase ani. Singur. Cu un geamantan și numărul de telefon al vărului meu care era deja în Hamburg. Hamburg. Cameră — nu apartament. Cameră într-un Wohnung cu Vasile, tot român, din Timișoara, 48 de ani, Lagerarbeiter la depozitul din Harburg. Bucătărie comună. Baie comună. Rafturile din frigider scrise cu marker. Al meu — al doilea de jos. Fiul meu — Andrei. Peste zece zile — nouă ani. Stă cu mama lui în Craiova. Fosta — Alina. N-am divorțat — nici nu am fost căsătoriți. Pur și simplu ne-am despărțit. Ea lucrează la casă la Kaufland. Ia 2.800 de lei. Adică vreo 550 de euro. Pentru amândoi. Eu trimit 350 de euro în fiecare lună. Fără discuții. Fără întreruperi. 350. Wise. Pe primul. Pentru că dacă nu eu — atunci cine. Aia e mâncarea lui, hainele lui, școala lui. Copilul meu mănâncă pe banii mei. Și nu l-am văzut de opt luni. Ultima dată — toamna. Wizz Air, Dortmund–București, apoi autobuz până la Craiova. Bilet — 35 de euro dacă îl iei cu două luni înainte. Dar trei zile fără lucru — minus 270. Total drumul — 380 de euro. De două ori pe an dacă am nor
