gamstanro.xyz
Mă numesc Marius. Am 36 de ani și locuiesc în București. Fac gresie și faianță de aproape 15 ani. Băi, bucătării, spații comerciale, terase — tot ce ține de ceramică și porțelan. În lunile bune scoteam între 1.800 și 2.300 de euro pe lună. Dar lunile bune au devenit tot mai rare. Ori sunt mai puține lucrări, ori te amână cu banii de pe o săptămână pe alta. Nu ne permitem aproape niciun fel de lux. Singura mea bucurie din timpul săptămânii este să mă pun pe canapea duminică seara și să mă uit la un film pe Netflix, când în sfârșit am un moment de liniște. La un moment dat am vrut să-i fac o bucurie soției mele și i-am comandat o pereche de adidași Nike de pe Amazon, plătiți în rate prin Klarna. Un mic cadou, dar în fiecare lună, când vedeam rata aia cum îmi scade din cont, mă apuca anxietatea. Ca să nu mai zic de dățile când mă opream la benzinărie să iau o Coca-Cola rece după o zi lungă: făceam calcule la fiecare leu din buzunar doar ca să fiu sigur că nu depășesc bugetul. Acum trei luni, pe un șantier, Costel m-a umilit într-un fel pe care încă nu mi-l pot șterge din minte. Eram toată echipa — vreo opt oameni. Vine șeful de șantier, Costel, cu un BMW nou. Negru, lucios, proaspăt scos din reprezentanță. Se plimbă printre noi, se oprește exact în fața mea și începe să țipe, să audă toată lumea: — Marius, ia uită-te și tu la peretele ăsta! Cine te-a învățat să pui faianță? Te miști ca o babă. Rosturile sunt strâmbe, nivelul fuge. Și tu îmi ceri 35 de euro pe metru pătrat pentru lucrarea asta? Glumești, sau vrei să-ți dau diplomă pentru cel mai lent meseriaș din oraș? Toți băieții se uitau. Unii își plecau privirea, alții rânjeau pe ascuns. Eu stăteam acolo fără să pot să zic un cuvânt. Mă uitam doar în jos — la plăcile scumpe pe care tocmai le lipisem. N-am scos o vorbă. Ce să fi zis? Mă simțeam ca ultimul om. Am o soție, Elena. Lucrează cu jumătate de normă și aduce în casă un venit modest. În decembrie, testul de sarcină a ieșit pozitiv. Elena a început să s
