Era să-i ia viața...
Soția mea Elena a început să ia picături cu extract de armurăriu și pelin cu doar 11 zile în urmă, când s-a întâmplat ceva care m-a făcut să pun la îndoială tot ceea ce credeam că știu despre sănătatea intestinală. Mase asemănătoare unor sfori. Fibre groase, acoperite de mucus, care păreau extrase dintr-un canal înfundat. Biofilm. Și paraziții ascunși în spatele lui. Elena m-a chemat în baie în acea dimineață, cu mâinile tremurând. „Radu… ce este ASTA?" M-am uitat la toaletă. Apoi la ea. Apoi din nou la toaletă. Și eu ar trebui să mă pricep mai bine decât alții — sunt medic oncolog și epidemiolog. Am petrecut decenii studiind legătura dintre alimentație, stil de viață și boală. Am condus cercetări la Clinica Universitară din București. Am scris cărți despre nutriție citite de sute de mii de oameni. Dar timp de doi ani am privit cum soția mea dispare în interiorul unui înveliș umflat și epuizat al ei înseși — fără să am cea mai mică idee ce nu era cu adevărat în regulă cu ea. Doi ani în care am văzut-o trezindu-se cu burta plată, pentru ca până la prânz să se umfle ca un balon. Doi ani de treziri la ora 3 noaptea — în fiecare noapte, ca și cum ceva îi seta un ceas deșteptător în interior. Doi ani de ceață mentală atât de densă încât uita numele copiilor noștri la mijlocul frazei. Și am aplicat tot ce știam. Diete de eliminare. Probiotice. Enzime digestive. Supă de oase. Alimente fermentate. FODMAP. Fără gluten. Fără lactate. Am cheltuit peste 15.000 de lei pe protocoale de medicină funcțională. Nimic nu a funcționat. Gastroenterologul ei a făcut toate analizele. Totul a ieșit normal. Diagnosticul lui: „Sindromul intestinului iritabil. Este foarte frecvent la femeile peste 45 de ani. Gestionați stresul. Mâncați mai multe fibre." Fibrele au înrăutățit totul. Balonarea a devenit insuportabilă. O priveam cum își descheie pantalonii deja la ora 14:00 în fiecare zi — doar ca să poată respira. A încetat să mănânce la prânz la serviciu ca să nu pară în luna a șasea de sarcin
