.
Sunt șofer pe livrări. Am 38 de ani, sunt din Galați, dar acum stau în Dortmund. Acum câteva luni, șeful de echipă m-a umilit de față cu toți colegii. Țipa la mine în germană. Vorbea rar și tare, de parcă eram prost și nu înțelegeam ce spune. Că merg ca melcul. Că iar am ajuns târziu la adresă. Că nici nu înțelege de ce a angajat un român. Au auzit toți. N-a zis nimeni nimic. Eu am rămas acolo și m-am uitat în pământ. Sunt șofer de zece ani. Acasă livram mobilă și electrocasnice prin Galați. Aici lucrez la depozit și fac trasee prin tot Dortmundul, câte 10–12 ore pe zi la volan. Lucrez printr-o agenție. Nemții sunt plătiți mai bine. Pentru că știu că eu sunt străin, că am familie acasă și că n-o să-mi permit să plec pur și simplu. Soția mea, Daniela, a rămas în Galați. Lucrează casieră la Profi și ia 2.400 de lei. Avem o fată de 12 ani și un băiat de 6 ani. Copiii sunt acolo cu ea. În fiecare lună trimit acasă 900 de euro. Pe lângă asta, aici plătesc cazarea: stau într-un cămin, într-o cameră cu încă trei oameni. Îmi opresc 85 de euro pe săptămână direct din salariu. Și îmi mai opresc bani și pentru autobuzul care ne duce la depozit. Vii aici să muncești și ajungi să plătești și ca să ai unde dormi, și ca să poți ajunge la muncă. Datoriile s-au tot adunat. Aveam o restanță veche la întreținere în Galați de 3.400 de lei. Rata la credit — 900 de lei pe lună. Mașina Danielei trebuia reparată. În total, ajunsesem la datorii de peste 7.000 de euro. Noaptea nu mai puteam să dorm. Stăteam și făceam calcule în cap. Oricum le calculam, nu ieșeam la capăt. După faza aia de la depozit a venit la mine Bogdan, un român din Brăila care lucrează aici de vreo trei ani. Nu a încercat să mă convingă de nimic. Doar mi-a arătat telefonul. Retrageri de 2.000, 4.000, 8.000 de euro. Toate din ultimele luni. Seara m-am întors la cămin și m-am întins în pat. Nu-mi ieșeau din cap vorbele șefului, datoriile și Alexandra, care nu mersese în excursie cu școala pentru că eu nu avusesem bani să-i
