👉
Mă numesc Cătălina. Am 31 de ani. Locuiesc în Torino. Am venit din România acum câțiva ani. Sunt mamă singură. Fiul meu Luca are șase luni. Pentru el rezist. Când eram însărcinată, încă speram că vom fi o familie. Tatăl copilului a dispărut cu două luni înainte de naștere. A scris că „nu este pregătit” — și nu a mai răspuns. Am rămas singură. Închiriez un apartament mic la marginea orașului. Părinții nu sunt aproape — sunt în România. Realitatea m-a lovit mai tare decât credeam. Înainte lucram într-o cafenea mică. Cu copilul a devenit imposibil. Acum iau ce pot: curățenie, uneori îngrijesc copii, câteva ore — și iar alerg la Luca. Banii sunt mereu la limită. Scutece. Lapte praf. Medicamente pentru colici. Chirie. Lumină. Transport până la farmacie. În Italia simți prețurile în fiecare zi. Într-o lună s-a scumpit mâncarea pentru bebeluși. Pentru mine nu iau aproape nimic — doar ce e necesar pentru fiul meu. Cel mai greu moment a fost când Luca a împlinit trei luni. I-a crescut tare temperatura. Medicii au spus: infecție, sunt necesare analize și un medicament care nu era acoperit de schema obișnuită. Am împrumutat de la vecină. Am promis că returnez în două săptămâni. Au trecut două săptămâni — nu aveam cu ce să dau înapoi. La început a scris calm. Apoi mai dur. Într-o seară, când îl hrăneam pe Luca, a venit un mesaj vocal: „Cătălina, dacă nu returnezi — merg mai departe. Nu glumesc.” Am oprit telefonul. M-am uitat la fiul meu. A zâmbit. M-am așezat pe podea în bucătărie, l-am îmbrățișat și am plâns încet. Mi-era rușine. Vroiam să-i dau altceva — nu goana asta continuă. Într-o noapte, când Luca a adormit în sfârșit, fără puteri, derulam TikTok. Doar ca să mă distrag. Mi-a apărut un video cu o fată din Milano. Spunea: „Nu credeam în așa ceva, dar a ieșit un bonus — și am acoperit chiria.” De obicei derulez peste așa ceva. În noaptea aceea m-am oprit. I-am scris în privat. A răspuns calm, fără presiune: „Doar povestesc ce a fost la mine.
