Кадр выше наш. Полное медиа с Facebook запрошено — подставим его сюда, как только приедет.
artifactspace.online
Acum o lună plângeam în autobuz după tură. Azi scriu asta. Nu știu de ce scriu. Probabil pentru că dacă nu scriu — explodez. Sau mă rup. Sau amândouă. Nu sunt genul care se plânge. N-am fost niciodată. Tatăl meu a lucrat toată viața la fabrica Terapia din Cluj. El nu s-a plâns niciodată. Bunicul înaintea lui — la mina din Petroșani. La noi în familie pur și simplu nu se face asta. Muncești. Te ții. Punct. Dar ieri, în autobuzul CTP pe drum spre casă după tură, am plâns. Stăteam pur și simplu la geam în salopeta mea portocalie cu benzi reflectorizante, plin de noroi după douăsprezece ore pe A3 — și am plâns. Încet. M-am întors spre geam. Speram că nimeni nu observă. Nu știu dacă a observat cineva sau nu. Nu mă interesa. Asta e ce m-a adus în momentul ăla. Cine sunt Mă cheamă Alexandru Dumitrescu. Am 41 de ani. Sunt din Cluj-Napoca. Am crescut în Mănăștur — cartier muncitoresc adevărat, nu Centrul ăla cu terasele și turiștii lui. Muncitor rutier. Optsprezece ani. Plombat gropi, marcat drumuri, schimbat capace de canalizare, asfaltat pe A3 și DN1. Tot ce voi ocoliți la 120 și nu băgați în seamă. Ture de noapte, ture de vară, ture în ianuarie când toți stau acasă la calorifer. Noi muncim când orașul doarme. Îmi plăcea munca asta. Serios. Afară, în mișcare, vezi rezultatul imediat. Azi groapă — mâine asfalt neted. Simplu și cinstit. Stăteam cu chirie în Mănăștur — 2.300 de lei pe lună. Garsonieră mică, bloc vechi din panouri, dar a mea. Familia mea era motivul pentru care țineam capul sus. Ai mei au avut mereu nevoie de sprijin, iar eu n-am vrut niciodată să întorc spatele celor de acasă. Când puteam, trimiteam bani. Când nu puteam, mă simțeam ultimul om. Mașină n-aveam. Mergeam cu CTP — autobuzul 35 sau tramvaiul 101. Asta contează — o să înțelegeți mai târziu. Găteam singur. Niciun Tazz, niciun restaurant. Lidl, Penny, ce era mai ieftin. Weekend-uri nu prea aveam — turele erau neregulate, uneori patru cu două, uneori șase cu unul. Trăiam cum trăiam. Nu m
