{{product.name}}
7 ANI ÎN LOGISTICĂ DE DEPOZIT. AM ÎNCETAT SĂ MAI ÎNȚELEG DE CE MĂ TREZESC 🔴 Mă numesc Irina. Am 26 de ani. Sunt din Cluj-Napoca. Am intrat în depozit ca să fie ceva temporar. „Doar câteva luni, până găsesc ceva mai bun.” Apoi a devenit viața mea. În fiecare zi la fel. Schimbul începe pe întuneric. Se termină tot pe întuneric. Cutii. Scanner. paleți. Zgomotul stivuitoarelor la care în timp nu mai reacționezi. Nu mai gândești — doar execuți. Pas la dreapta, pas la stânga, fără diferență. La început îmi spuneam: „e doar o etapă”. Apoi am încetat să-mi mai spun orice. Ajungi acasă și cazi. Nu te odihnești — te oprești. Și cel mai ciudat lucru e că timpul dispare. O săptămână nu mai diferă de o zi. O lună nu mai diferă de o săptămână. Mă trezeam dimineața deja obosită, ca și cum ziua trecuse înainte să înceapă. Banii erau acolo. Dar nu schimbau nimic. Pentru că viața rămânea aceeași. Apartament — depozit. Muncă — depozit. Tu — doar o piesă într-un flux de marfă. La un moment dat am realizat că nu mai trăiesc, doar mă deplasez. Îmi amintesc un schimb. Întârziere. ore suplimentare. frig în depozit. Stăteam între paleți și mi-am dat seama că nu mai aud gândurile mele de ore întregi. După tură am ieșit afară. Era încă întuneric. M-am așezat pe o bordură de beton la stația de autobuz. Am deschis telefonul. Mai aveam mai puțin de 100 de euro până la sfârșitul lunii. Și pentru prima dată nu m-am întrebat „cum trec peste asta”. M-am întrebat „câți ani mai durează așa”. Apoi derulam pe telefon fără scop. Și am dat peste un video în care cineva vorbea despre câștiguri online, unde totul se decide rapid și depinde doar de alegerile tale. De obicei aș fi dat skip. Dar atunci eram obosită de lipsa totală de control. Am încercat. O sumă mică. Fără așteptări. Și în aceeași zi am retras mai mult decât câștigam într-o săptămână la depozit. Nu am simțit bucurie. Doar liniște. Pentru prima dată după mult timp, nu mai eram doar cineva care execută.
