Cum mi-am redus nivelul A1C de la 7,2 la 5,6 fără medicamente?
Am renunțat să-mi mai repar hemoglobina glicată. Apoi a scăzut de la 6,8 la 5,4. N-am găsit răspunsul căutând. Nu încercând mai tare. L-am găsit renunțând. De 5 ani eram prediabetică. 5 ani am făcut totul așa cum mi-a spus medicul de familie. Metformin. Dietă cu puțini carbohidrați. Am slăbit 16 kilograme. Am notat fiecare îmbucătură. Mi-am măsurat glicemia de atâtea ori încât pe degete mi-au rămas pentru totdeauna punctele alea mici. 5 ani. Și HbA1c-ul mi-a crescut de la 6,5 la 6,8. ÎN SUS. Nu m-am făcut mai bine. M-am făcut mai rău. În timp ce făceam totul corect. Aprilie anul trecut, pur și simplu... m-am oprit. Nu pentru că aveam vreun plan. Nu pentru că găsisem ceva mai bun. Doar m-am epuizat. M-am săturat să mă trezesc, să-mi măsor glicemia și să văd aceleași cifre, indiferent ce fac. M-am săturat de aceleași ouă în fiecare dimineață. Același piept de pui în fiecare seară. Aceeași broccoli pe care nu mai puteam s-o privesc fără să mi se facă rău. M-am săturat de Metformin care-mi distrugea stomacul. În fiecare dimineață fugeam la baie. Pe la două după-amiază eram zombi. M-am săturat ca doctorița să-mi spună „încercați mai mult", când eu deja încercam mai mult decât oricine pe care-l cunosc. Am cedat. Nu eram frustrată. Nu eram furioasă. Doar... goală. Așa că am lăsat totul baltă. Am lăsat Metforminul. Am lăsat notatul meselor. Am lăsat cântăritul mâncării. Am lăsat să-mi mai pese. M-am gândit... la ce bun? Oricum merg spre diabet. Măcar să nu fiu nefericită pe drum. Vreo 3 săptămâni n-am făcut nimic. Am mâncat ce-am vrut. Nu mi-am mai măsurat glicemia. Nu m-am mai gândit la asta. Am încercat să mă prefac că nu sunt prediabetică. A fost prima dată în 5 ani când nu m-am gândit la mâncare în fiecare secundă din zi. Prima dată când s-a oprit vocea aia din cap. „Pot să mănânc asta? Cât o să-mi crească?" Prima dată când a fost liniște. Nu eram sănătoasă. Dar... eram calmă. Pentru prima dată. Apoi s-a întâmplat ceva ciudat. Sora mea, Mihaela, mi
