👉🏻 👉🏻 👉🏻
33 DE ANI, MAMĂ SINGURĂ LA LONDRA IERI AM IEȘIT PLÂNGÂND DE LA CASA DE MARCAT A SUPERMARKETULUI Mă numesc Noemi Popescu, am 33 de ani și cresc singură pe fiul meu de opt ani, Andrei, într-un cartier din estul Londrei, în Barking. Pentru cei care nu trăiesc aici, Londra e prezentată în media ca un oraș al luminilor, al cafenelelor și al unei vieți frumoase. Dar realitatea mea e cu totul alta: trezire la șase, așteptări interminabile la autobuz și metrou și un salariu de vânzătoare într-un magazin de haine din High Street care dispare înainte să ajungă bine în cont. Cu 1.650 de lire pe lună la Londra nu se trăiește: se încearcă doar să se supraviețuiască. Între chiria care a ajuns la 950 de lire, masa de la școală a lui Andrei, curentul, gazul și abonamentul la transport (Oyster), banii se termină deja în primele zile ale lunii. Pe hârtie îmi rămâneau doar 22 de lire pentru restul lunii. Totul a devenit de nesuportat acum două luni, când am primit o scrisoare de la bancă: notificare de datorie de 4.850 de lire pe care o făcusem ca să acoperim cheltuielile din lunile anterioare. Trăiam cu frica constantă că o să-mi poprească salariul sau o să-mi blocheze contul în orice moment. Marțea trecută, Andrei s-a întors de la școală și mi-a arătat un fluturaș: — Mami, colegii mei se înscriu la înot. Costă 110 lire cu înscrierea… pot și eu? I-am privit ochii plini de entuziasm și apoi m-am gândit la acele mizerabile 22 de lire care-mi mai rămăseseră. I-am mângâiat capul și i-am explicat că luna asta pur și simplu nu se poate. Andrei mi-a zâmbit trist și mi-a zis: „Nu-ți face griji, mami, nu e nimic, oricum nu-mi plăcea așa de mult înotul.” La doar opt ani încerca deja să mă protejeze ca să nu mă simt rău. Momentul ăla mi-a spart inima în mii de bucăți. A doua zi am mers la supermarketul din cartier să cumpăr ceva de cină. La casă, când totalul a ajuns la 24,80 de lire, cardul a fost refuzat: fonduri insuficiente. Îmi lipseau doar trei lire, dar tranzacția n-a
