Instalează aici 👉
M-am gândit mult dacă să scriu sau nu povestea asta, pentru că înțeleg perfect cum sună din exterior. Dacă acum o lună mi-ar fi spus cineva că o să-l întâlnesc din întâmplare pe unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți în timpul unei ture de lucru și că întâlnirea asta o să transforme seara respectivă în una dintre cele mai ciudate din viața mea, probabil aș fi râs. Dar hai să o iau de la început. Mă numesc Adelina Popescu, am 29 de ani, locuiesc în București și, dacă mă întreabă cineva unde lucrez, sincer nici nu știu ce să răspund într-un singur cuvânt. Lucrez oriunde se plătește. Luni pot să fac curățenie într-un apartament după niște chiriași. Miercuri să livrez mâncare câteva ore printr-o aplicație. Vineri să ajut o cunoștință să curețe un birou după închidere. În weekend mă mai cheamă la festivaluri, meciuri sau concerte, unde vând apă, bere, cartofi sau hot-doguri. Și fac asta de aproape trei ani. Nu am un program normal, nu am un salariu stabil și nici concediu plătit. Dacă mă îmbolnăvesc, nu câștig nimic. Dacă nu sunt comenzi, stau acasă și mă uit la telefon, sperând să-mi scrie cineva. Într-o lună bună pot să ajung la 4.000–4.300 de lei. Într-una proastă, abia trec de 3.000. Partea mea de chirie pentru apartamentul pe care îl împart cu prietena mea Bianca este de 1.550 de lei. Utilitățile, telefonul și internetul mai înseamnă vreo 450. Mâncarea, metroul, autobuzele și uneori benzina pentru scuter mai iau încă aproximativ 1.000. În plus, plătesc 480 de lei pe lună pentru un credit mai vechi, pe care l-am făcut atunci când mama a avut nevoie urgentă de tratament dentar. Așa că viața mea funcționează foarte simplu: azi am curățat două apartamente — perfect, am bani pentru cumpărături. Am prins câteva livrări seara — pot să plătesc o factură mai devreme. M-au chemat la un concert — nu întrebi dacă ai chef să stai nouă ore în picioare. Spui doar: — Da. Unde și la ce oră? Pentru că dacă spui „nu”, data viitoare s-ar putea să sune pe altcineva. Acum două săptămâni
