👉👉👉
Mă numesc Simona, am 31 de ani. Sunt din România, dar de 5 ani trăiesc în Spania, în Valencia. Ne-am mutat aici împreună cu soțul — ca mulți alții, în căutarea unei vieți mai bune. Atunci părea că o să reușim: că aici va fi mai ușor, mai stabil, că vom putea strânge bani pentru propria locuință și să începem o viață normală. Dar lucrurile au mers complet altfel. Am trăit aici trei ani, apoi am divorțat. Totul s-a destrămat destul de repede — stres, bani, muncă, oboseală constantă. În final am rămas singură cu copilul, fără familie aici, fără ajutor. Fiul meu are acum 10 ani și suntem doar noi doi. De la fostul soț nu mai există niciun ajutor. La început promitea, apoi ajuta din ce în ce mai rar, iar după aceea a dispărut complet. Acum — zero. Lucrez ca livratoare la Uber Eats, pe bicicletă, zilnic prin oraș. Nu pentru că e o opțiune bună, ci pentru că nu am altă variantă. Nu pot lucra la un job normal cu program fix, pentru că nu am cu cine să las copilul. Așa, pot oricând să mă întorc acasă — să verific dacă e bine, dacă a mâncat, dacă și-a făcut temele. Și când plouă sau e frig, tot trebuie să ies. Nu contează. Închiriez bicicleta — asta înseamnă aproximativ 50–60 de euro pe lună. Pe zi fac cam 45–55 de euro, dacă merge bine. Sunt zile mai slabe, sunt zile mai bune, dar în medie pe lună ies cam 1.250–1.350 de euro. Și până aici pare că totul e în regulă. Până începi să calculezi. Chirie pentru o cameră — 450 de euro. Utilitățile și facturile — încă aproximativ 80–100. Mâncarea — minim 280–320, dacă economisesc serios. Copilul — școală, haine, transport, lucruri mici — încă 150–180. Bicicleta — aceiași 50–60 de euro. Și la final îmi rămân maximum 100–150 de euro. Pe hârtie pare că rămâne ceva. În realitate — nu ajunge la nimic. Uneori mai puțin. Uneori nimic. Și asta doar dacă totul merge perfect, fără cheltuieli neprevăzute. Orice lucru mic — și deja ești pe minus. Chiar muncesc aproape în fiecare zi, dar nu pot lucra „normal”, ca alții. Mă îm
