Кадр выше наш. Полное медиа с Facebook запрошено — подставим его сюда, как только приедет.
Royl Joker
Mă numesc Luka Maric. Am 37 de ani. Sunt din București, din cartierul Rahova. De doisprezece ani sunt taximetrist. Mașina e a mea, turele sunt ale mele, datoriile tot ale mele. Mașina e o Dacia Logan gri, veche. În fiecare lună mai plătesc 1.250 de lei pentru ea. Soția lucrează ca administrativă la un hotel. Avem doi copii: băiatul de 11 ani și fata de 8. Chiria e 5.750 de lei. Plus curentul, apa, internetul, asigurarea, școala, benzina… În lunile normale ne descurcam. În ultimul an și jumătate, aproape deloc. Clienții se împuținaseră. Benzina crescuse. Iar mașina începea să se strice pe bucăți. Mai întâi aerul condiționat, apoi suspensia, apoi cutia de viteze. Fiecare reparație mânca tot ce reușeam să strâng. Am început să fac ture mai lungi. Uneori plec la șase dimineața și mă întorc noaptea târziu. Soția aproape că nu mai întreabă cum a fost ziua. Doar pune mâncarea pe masă și tace. Copiii s-au obișnuit ca tatăl să fie mereu „la muncă”. Uneori, noaptea, când toți dorm, stau în bucătărie și deschid aplicația băncii. Cifrele aproape că nu se mișcă. Nu-mi mai amintesc ultima oară când mi-am cumpărat ceva pentru mine. Nici măcar o pereche de pantofi normali. Pur și simplu rezist cu ce am și tac. Totul s-a schimbat într-o zi complet obișnuită. Dimineața am luat o cursă spre Aeroportul Otopeni. Adresa era dintr-o zonă bună. Am ajuns, a coborât un bărbat cu șapcă și un rucsac. S-a așezat pe bancheta din spate și a spus încet: — La Terminal, te rog. M-am uitat în oglinda retrovizoare și l-am recunoscut. Gheorghe Hagi. Legenda. Același pe care îl văzusem de atâtea ori pe ecrane și pe care îl știam din copilărie. Am încercat să nu mă holbez. Am pornit. Am mers o vreme în tăcere. El se uita pe telefon, eu la drum. La jumătatea drumului a ridicat brusc privirea și m-a întrebat: — E greu acum cu munca? Pari obosit. Nu m-am așteptat. Am răspuns: — Mai mult sau mai puțin ne descurcăm. Dar nu și-a luat privirea de la mine. — Nu. Nu vă descurcați. Se vede. Tatăl meu a av
