Link
🛑 Mă numesc Catalina. Am 32 de ani. Locuiesc în București, în zona Rahova. Lucrez pe salariul minim. Dar ieri i-am cumpărat tatălui meu un BMW de la dealer. Totul datorită unui singur lucru pe care l-am găsit din întâmplare. ——— Lucrez ca și casieră la Kaufland. Magazinul e deschis de la 7 la 22. Fac tura de seară. De la 14 la 22. Uneori până la 23 dacă e inventar. Cam 19 lei pe oră. După taxe și contribuții — cam 3.300 lei pe lună. Sună ok? Nu e. Astea sunt cheltuielile. Chirie cameră: 1.500 lei (utilități incluse, fără internet) Internet + telefon: 70 lei Abonament STB: 100 lei (lunar, nocturnele aproape nu circulă) Mâncare: 900 lei (aproape nu mănânc carne că e prea scumpă) Abonamente: 35 lei (Amazon Prime Video — singurul lucru pe care îl am, și pe ăla îl împart cu o prietenă) Haine și încălțăminte: 60 lei (second hand, totul de acolo) Medicamente: 40 lei (paracetamol și pastile de alergie) Neprevăzut: 80 lei Rămân: 515 lei. Pare că 515 lei sunt bani. Nu sunt. Pentru că 515 lei e ce acoperă tot ce am uitat. Și tot ce se va întâmpla mâine. Și mâine vine mereu. ——— Sunt singură de trei ani. De când l-am lăsat pe soțul meu Nick. Era normal. Nu mă bătea. Nu țipa. Pur și simplu a încetat să mă mai observe. Am devenit ca un frigider — e acolo, dar nu-l vezi. Am plecat eu. De atunci — sunt singură. Ei bine. Nu complet. În fiecare duminică îl sun pe tata. Mă întreabă cum sunt. Îi zic "bine, tată." Zice "sigur?" Îi zic "da, tată, serios." Știe mereu când mint. Doar că nu insistă. Are 68 de ani. Pensionar. Trăiește din pensie într-un apartament mic în Giurgiu. A condus autobuzul 123 prin București timp de 42 de ani. Același traseu. Aceleași ture. Niciodată o mașină nouă. Niciodată o vacanță în afară. În fiecare duminică: "Catalina, dacă ai nevoie de bani, spune-mi." Nu spun niciodată. ——— Seara ajung acasă la 22:30, dacă totul merge bine. Dacă e tură grea — 23:30. Casa e veche. Ușile scârțâie. Colegii mei de apartament sunt băieți cărora nu le pasă. Dau
