👉
Când am făcut această fotografie, nu știam că în acea zi viața mea se va schimba complet. Îmi rămăseseră 94 £. Datoria mea la apartament nu scădea. Angajatorul meu nu mai avea nevoie de camionul meu. 👇 Numele meu este Andrei Ionescu. Am 36 de ani. Sunt din Cluj-Napoca, România. Șofer de camion. Am condus în principal pe ruta London → Birmingham → Manchester → Liverpool, timp de 14 ani la volan. Soția mea Maria — mulți ani am visat la un apartament al nostru, dar ne-a fost mereu teamă să luăm un credit ipotecar. Ba creșteau prețurile, ba ni se părea că „nu e încă momentul”. Dar acum 2 luni am decis în sfârșit să facem pasul. Îmi amintesc cum stăteam în bancă și semnam actele — și aproape nu ne venea să credem că este real. Apartamentul ne-a luat aproape toate economiile. Avansul, mobila, renovarea minimă. O parte a trebuit acoperită cu carduri de credit. Dar câștigam bine ca transportator privat — aproximativ 4 800 £ net pe lună. De aceea eram sigur că vom reuși să ne descurcăm în timp. Apoi, în martie, compania principală de transport și-a pierdut cel mai mare contract. Efect de domino. Șoferii independenți au început să fie concediați practic peste noapte. Marți am primit mesajul: „De luni nu mai avem nevoie de camionul tău.” 4 ani de muncă pentru ei. Și totul s-a terminat cu un singur mesaj. Am petrecut 6 săptămâni căutând de lucru. Mici joburi ocazionale ici și colo. Nimic stabil. Combustibilul îmi mânca aproape tot ce câștigam. Maria mergea la bancă aproape în fiecare săptămână. Perioada aceea a fost foarte grea. La fiecare discuție îi spuneam să nu-și facă griji, că mă voi descurca cu banii. Dar nu știam deloc cum. Într-o seară mi-a arătat lista din caietul ei. Lucruri pentru noul apartament: consultanță notarială consultanță juridică și altele 2 700 £ doar pentru strictul necesar. Aveam 94 £ în cont. Cardul de credit era aproape la limită: 6 500 £. Am sărutat-o pe cap și am ieșit în mașină să plâng. În acea noapte nu puteam să dorm. Telef
