👉
AM ACCEPTAT SĂ-MI PETREC NOAPTEA ÎN VILA UNUI BĂRBAT BOGAT DE 68 DE ANI DIN GRUNEWALD PENTRU 10.000 DE EURO… 😳 Mă numesc Bianca Dumitrescu, am 36 de ani, locuiesc în Berlin și îmi cresc singură băiețelul de patru ani, Luca. Cei care lucrează în ture mă vor înțelege. Șase zile pe săptămână mă trezeam pe la cinci dimineața, îl lăsam pe Luca la mama, care locuia la câteva străzi de noi, și plecam din Neukölln spre supermarketul din Tempelhof unde lucram. Îmi petreceam aproape toată ziua în picioare: recepționam marfa, aranjam produsele pe rafturi și îi înlocuiam pe colegii de la case. Seara mă întorceam acasă cu Ringbahn-ul sau cu autobuzul, fără să mai am energie pentru nimic. Oricât aș fi muncit, salariul dispărea aproape imediat. Warmmiete, electricitate, mâncare, abonamentul de transport, telefonul, hainele și lucrurile necesare lui Luca… În fiecare lună mutam câte o restanță în luna următoare și speram că, într-o zi, voi reuși să ies din cercul acesta. Dar săptămâna trecută, viața mea s-a dat complet peste cap. După o ploaie puternică, acoperișul vechii clădiri în care locuiam a început să curgă. Apa s-a prelins pe perete și a inundat o parte din apartamentul nostru închiriat. Patul lui Luca s-a udat, iar o parte dintre haine și mobilă a trebuit aruncată. Luca a răcit și a stat aproape toată noaptea cu febră. În apartament mirosea puternic a umezeală. Primisem deja ultima notificare de la furnizorul de electricitate: dacă nu achitam restanța, alimentarea urma să fie întreruptă luni. Aveam aproape două luni de chirie neplătite, iar proprietarul îmi trimisese deja o avertizare scrisă. Dacă nu achitam suma până luni, urma să rezilieze contractul. Pe lângă toate acestea, aveam datorii de aproape **7.000 de euro**. În fiecare lună făceam numai plățile minime, dar suma aproape că nu scădea. Situația mea financiară apărea deja în SCHUFA, iar banca nu mai voia să-mi acorde niciun împrumut. Stăteam lângă patul lui Luca, în apartamentul rece și umed, și mă gândea
