trecibeliw.icu
O seară care a schimbat totul. Mă numesc Dana Popa. Am 33 de ani. Sunt din Iași, din CUG. Cartierul ăla de blocuri gri unde copiii se joacă pe scări și mamele trag singure. Am fost contabilă 6 ani la o firmă mică. Făceam salarii, facturi, declarații la ANAF. Câștigam 4.500–5.000 de lei pe lună după taxe. Credeam că e un început bun. Dar după chirie 1.400, facturi 500, creșă 800, mâncare 700, mașină 300, telefon și net 80 – rămâneam cu 500–600 de lei dacă tăiam de la mine. Și mereu apărea ceva. Răcea copilul – antibiotice 150 de lei. Se strica mașina – 700. Începea școala – caiete, ghiozdan, pantofi. Tatăl fetiței a dispărut când eram însărcinată. Nici măcar o zi de pensie alimentară n-am văzut. Am învățat să dorm 5 ore pe noapte și să număr fiecare leu. Septembrie 2025. Firma a închis. Compensație – 8.000 de lei. Patru ani de muncă. După două săptămâni banii s-au dus. Octombrie m-am înscris la AJOFM. Șomaj 1.200 de lei, chiria 1.400, creșa 800. Eram pe minus din prima zi. Am trimis CV-uri săptămâni întregi. Nimic. Un interviu: „Ești supracalificată.” Altul: „Cine stă cu copilul la program prelungit?” O cunoștință m-a băgat la un hotel în CUG. 2 stele. Curățenie pe camere. 22 de lei pe oră, 7–8 ore pe zi, 6 zile pe săptămână. 3.200–3.500 de lei pe lună. Ce făceam? Făceam paturi. Schimbam cearșafuri pătate. Spălam băi, chiuvete, oglinzi, wc-uri. 15–20 de camere pe zi. Mâinile mi s-au crăpat, spatele mă durea. Mara mă întreba: „Mami, de ce ai mâinile așa?” Îi zâmbeam: „E de la treabă, puiuțo.” În noiembrie mai aveam 400 de lei și o factură de gaz neplătită de 350. Început de decembrie. M-am dus la Banca de Alimente din CUG. A plouat. Am stat afară zece minute. Mi-a fost rușine. Am intrat. O doamnă mi-a dat o cutie: orez, paste, ulei, pateu, supă, biscuiți, un borcan de zacuscă. „Pentru cel mic.” Acasă am plâns în pernă. Mijlocul lui decembrie. 1 noaptea. Nu puteam dormi. Dădeam scroll pe Facebook – grupul „Iași – mamici singure”. O postare: „Am fost ruptă
