Кадр выше наш. Полное медиа с Facebook запрошено — подставим его сюда, как только приедет.
Citeşte mai mult...
Vin la mine din toate colțurile României. Dar vin degeaba. Lista mea de așteptare a ajuns la opt luni de zile. Opt luni în care trupul se macină, iar pentru unii, timpul pur și simplu expiră înainte să apuce să îmi treacă pragul. Ieri m-a sunat o femeie din Constanța. Urlă, pur și simplu urla de durere în receptor. Mi-a spus că mama ei se înscrisese la mine în martie. În august a murit. S-a stins în chinuri, așteptând să-i vină rândul. N-a mai apucat. Am închis telefonul și am rămas ore în șir privind în gol, în tăcere. Am șaptezeci și patru de ani. De aproape jumătate de secol, mai exact de patruzeci și șapte de ani, adun durerea oamenilor. Și totuși, cu moartea și cu regretul copiilor care au întârziat nu mă pot obișnui. Mă numesc Ilie Pop. Trăiesc izolat în satul Bârsana, în Maramureș, acolo unde munții par că se termină. Faci trei ore de la Cluj-Napoca, pe un drum șerpuit și greu. Străbunicul meu Vasile punea pe picioare oameni încă de pe vremea Austro-Ungariei, doar cu ce culegea de pe versanți. Bunicul Andrei a vindecat în tranșeele războiului — partizani zdrobiți, răniți ascunși prin peșteri. Tatăl meu, Petru, a salvat destine toată perioada comunistă; la poarta lui opreau mașini negre de la București, trimise de oameni mari din partid atunci când medicii ridicau neputincioși din umeri. Eu sunt a patra generație care poartă acest blestem și acest har. Nu avem diplome agățate pe pereți. N-avem licențe, cabinete cu miros de spital și nici halate albe. Am doar o casă veche de lemn, o grădină binecuvântată și niște mâini care simt boala prin piele. În patruzeci și șapte de ani, prin palmele mele au trecut mii de suflete. Nu le-am ținut socoteala, nu am fișe medicale. Eu nu am făcut birocrație, eu pur și simplu am redat vieți. Coloane blocate, genunchi măcinați, hernii care dor până la țipăt, artroze care te transformă în legumă, nervi striviți de os — asta este viața mea. Asta m-a învățat tata, asta a primit el de la bunicul, iar bunicul de la străbunicul
