Fă și tu pasul Apasă „Află mai multe”
Ginecologul mi-a spus că este o „problemă obișnuită la femei”. Mi-a dat tratament, dar eu continuam să trăiesc de la toaletă la toaletă. Am 61 de ani și aceasta este povestea mea. Mă numesc Rodica și locuiesc în Cluj-Napoca. Am lucrat 28 de ani la primărie — în fiecare zi de la 8 dimineața până la 5 după-amiaza. Cafea dimineața, prânz în grabă la serviciu, seara treburi prin casă. M-am obișnuit să suport disconfortul și să nu dau atenție semnalelor corpului. Primele probleme au început acum câțiva ani. La început — o ușoară usturime la urinare. Apoi — urinări frecvente. Apoi nu mai puteam ieși din casă fără să mă gândesc unde este cea mai apropiată toaletă. Am început să mă trezesc noaptea de 3–4 ori. Uneori simțeam că vezica este plină, dar ieșea foarte puțin. Usturime, presiune în abdomenul inferior, disconfort constant. Ziua încercam să rezist, iar noaptea stăteam trează și așteptam dimineața. Am mers la medic. Am făcut analize, investigații, am luat tratamentele recomandate. Uneori era mai bine câteva zile sau săptămâni, dar apoi totul revenea. Și de fiecare dată auzeam același lucru: „Se mai întâmplă”, „Trebuie să aveți grijă”, „Evitați frigul”. Dar nu se putea trăi așa. Am încetat să mai merg liniștită în vizită. Am încetat să mai ies la plimbări lungi. Știam mereu unde este toaleta în magazin, la policlinică, în centru. Chiar și o simplă călătorie cu autobuzul devenise stresantă. Cel mai mult nu m-a schimbat durerea, ci frica permanentă. Frica că va începe din nou usturimea. Frica că nu voi ajunge la timp la toaletă. Frica că va trebui să anulez o întâlnire, o vizită, o masă în familie. Fiica mea, Raluca, care locuiește în Italia, îmi spunea mereu: „Mamă, nu trebuie să suferi în tăcere. Trebuie să cauți cauza, nu doar să aștepți să treacă.” Și avea dreptate. Am început să citesc mai mult despre sănătatea tractului urinar, despre factorii care pot agrava simptomele, despre cât de mult contează stilul de viață, hidratarea și controalele la timp. Am în
