Bianca Dumitrescu — в показе 0 дн, охват 717

👉

AM ACCEPTAT SĂ-MI PETREC NOAPTEA ÎN VILA UNUI BĂRBAT BOGAT DE 68 DE ANI DE PE LACUL COMO PENTRU 10.000 DE EURO… 😳 Mă numesc Bianca Dumitrescu, am 36 de ani, sunt din România și locuiesc de șapte ani în Italia. Îmi cresc singură băiețelul de patru ani, Luca. Mama mea a rămas în România, așa că aici aproape că nu aveam pe nimeni la care să apelez pentru ajutor. Singura persoană pe care mă puteam baza era Elena, o vecină româncă de la etajul de jos. Cei care lucrează în ture mă vor înțelege. Șase zile pe săptămână mă trezeam înainte de cinci dimineața și îl lăsam pe Luca la Elena. Pentru o sumă mică, avea grijă de el și îl ducea la grădiniță, în timp ce eu plecam din Sesto San Giovanni spre supermarketul din zona Bicocca unde lucram. Îmi petreceam aproape toată ziua în picioare: recepționam marfa, umpleam rafturile, verificam termenele produselor și îi înlocuiam pe colegii de la case. Seara mă întorceam acasă cu metroul sau autobuzul, fără să mai am energie pentru nimic. Oricât aș fi muncit, salariul dispărea aproape imediat. Chirie, cheltuielile de întreținere ale blocului, curent, gaz, mâncare, abonamentul de transport, telefonul și lucrurile de care avea nevoie Luca. În fiecare lună lăsam câte o factură pentru luna următoare și speram că, într-o zi, voi reuși să ies din cercul acesta. Tatăl lui Luca plecase din viața noastră cu aproape doi ani în urmă și încetase să ne mai ajute. Eu eram plătită la oră, așa că de fiecare dată când Luca se îmbolnăvea și trebuia să lipsesc de la muncă, pierdeam imediat o parte din salariu. După ce proprietarul a mărit chiria, am început să cumpăr mâncare și să plătesc facturile cu cardul de credit. Așa se adunaseră aproape 12.500 de euro: 4.800 pe cardul de credit, 2.200 în descoperitul de cont și aproape 5.500 în restanțe la chirie, curent și gaz. În fiecare lună plăteam câte puțin, dar dobânzile și noile facturi mă împingeau din nou înapoi. Dar săptămâna trecută, totul s-a prăbușit. După câteva zile de ploaie puternică, ac