casaofnoroc141.icu
Salut tuturor, mă numesc Andreea, am 30 de ani. Locuiesc în Alba Iulia. Da, chiar acel oraș, aproape de Sebeș, unde recent s-a mutat Culiță Șterp. Probabil ați auzit de el. Doar că eu nu locuiesc într-o casă frumoasă, ci într-un apartament închiriat obișnuit, pe care îl împart cu o prietenă. Și nu sunt vedetă — lucrez la McDonald’s la casă. Da, chiar așa. Stau la casă, zâmbesc oamenilor care comandă Big Mac-uri și cartofi și mă gândesc cum să ajung până la sfârșitul lunii. Chiria — 1550 de lei. Plus facturi. Plus mâncare. Salariul — 2950 de lei. Cu bacșișuri uneori ajunge la 3100–3200. Îmi ajunge fix până pe 25 ale lunii. Apoi cinci zile — tăiței instant și speranță. Prietena și colega mea de apartament, Chloe, lucrează la același Mc. Închiriem apartamentul împreună — așa e puțin mai ușor. Dar tot e greu. În urmă cu trei luni am luat un credit de 12 500 de lei. Mașina de spălat a mamei s-a stricat, iar ea nu a cerut ajutor. A spus doar: „Andreea, mă descurc eu cumva”. Dar eu știam că nu se va descurca. Așa că am luat creditul, i-am cumpărat una nouă și i-am spus că e un cadou. Ea a plâns. Și eu la fel. Acum plătesc 850 de lei pe lună. Plus chiria. Plus mâncarea. Plus tot restul. Pentru viață îmi rămân cam 450–500 de lei pe lună. Uneori mă uit la soldul cardului și mă întreb: „De ce am făcut asta?” Și apoi îmi amintesc fața mamei și înțeleg — de ce. Am 30 de ani. Nu știu ce va fi mai departe. Munca la Mc nu e o carieră. E supraviețuire. Chloe îmi spune: „Andreea, trebuie să cauți altceva”. Iar eu răspund: „Ce? Știu doar să zâmbesc și să dau rest”. Ea tace. Vinerea trecută am avut tură la drive-thru. Știți cum e drive-thru-ul vineri seara? Un flux nesfârșit de mașini, voci în căști, vânt rece de la geamul deschis… Luam comenzile, zâmbeam (deși prin difuzor nimeni nu vedea asta). Mă dureau picioarele, spatele, îmi vâjâia capul. O seară obișnuită. Un McDonald’s obișnuit. Eu, obișnuită. Dintr-o dată a oprit o mașină. Un Range Rover mare, negru. M-am gândit: „Prob
