Elena Ionescu — крутилось 0 дн, охват 951

.

Mă numesc Elena Ionescu. Am 35 de ani. M-am născut și am crescut în București, iar acum zece ani m-am mutat la Roma. De nouă ani lucrez ca asistentă medicală într-un spital public. Îmi cresc singură fiica de opt ani, Sofia. Turele mele durează câte douăsprezece ore, de la 7:00 dimineața până la 19:00. Când sunt la serviciu, mama mea, care locuiește și ea la Roma, are grijă de Sofia: o duce la școală și o ia după terminarea orelor. În perioada aceea mă întorceam acasă, în Centocelle, cu metroul și apoi cu autobuzul, iar înainte de culcare abia apucam să schimb câteva vorbe cu fiica mea. După aceea mai trebuia să mă ocup de apartament și să pregătesc totul pentru ziua următoare. De multe ori dormeam doar aproximativ patru ore. În zilele în care nu lucram la spital, mai făceam ture și la o clinică privată dintr-o altă zonă a Romei. Și în acele zile mama trebuia să aibă grijă de Sofia. Chiar și cu două locuri de muncă, îmi era greu să păstrez o oarecare stabilitate financiară. Fostul meu soț ne-a părăsit în urmă cu doi ani și ne ajuta doar din când în când. Locuiam într-un apartament mic cu două camere. După ce plăteam chiria, utilitățile, transportul și celelalte cheltuieli necesare, aproape că nu ne mai rămâneau bani. După plecarea soțului meu, aproape în fiecare lună începea să ne lipsească câte puțin. Ajutorul din partea lui venea neregulat, iar chiria, facturile, cheltuielile pentru școală și cumpărăturile zilnice au rămas în întregime în grija mea. La început am folosit descoperitul de cont aprobat de bancă, sperând să-l acopăr din următorul salariu. Apoi am luat un împrumut personal de la o bancă privată pentru a plăti facturile care se adunaseră. Dar dobânzile au continuat să crească, iar o parte importantă din salariul meu a început să se ducă pe plățile lunare. În urmă cu zece luni, proprietarul apartamentului mi-a spus că intenționa să-l vândă și că nu ne va mai prelungi contractul. Mai erau câteva luni până la expirarea contractului de închiriere, dar nu ave