Click aici👉
„Fii tare, Marian, ești un bărbat puternic!” Cuvintele lui Ștefan Bănică care m-au scos din datorii 🔴🔴 Salutare tuturor, mă numesc Marian și am 34 de ani. Locuiesc în Cluj-Napoca, în cartierul Mănăștur. Lucrez ca agent de parcare la Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj. Da, există și meseria asta. Stau în parcarea imensă a aeroportului și îi ajut pe oameni să parcheze înainte de plecare sau la sosire. În general, pe cei care se grăbesc și se blochează din cauza stresului. Și credeți-mă, sunt mulți. Iarna îngheț de-a binelea, iar vara mă topesc sub soare. Unsprezece ore în picioare — prin ploaie, vânt și aerul ăla rece de munte. Uniforma mea e o vestă portocalie ieftină și o șapcă veche. Câștig 3800 de lei pe lună. Viața în Cluj e extrem de scumpă, așa că banii ăștia abia dacă ne ajung să ne descurcăm de pe o zi pe alta, fără niciun lux. Locuiesc cu mama. Are 67 de ani. A fost mereu o femeie puternică, dar vârsta începe să-și spună cuvântul, așa că eu am grijă de ea. Mă trezesc devreme ca să-i pregătesc micul dejun, în timpul zilei o sun, iar seara vin acasă și îmi petrec timpul cu ea. Stăm într-un apartament mic și vechi. Chiria costă 1800 de lei pe lună. Apoi trebuie să plătim întreținerea, curentul, mâncarea și transportul. La sfârșitul lunii, dacă am noroc, îmi mai rămân cel mult vreo 50 de euro în echivalent. Acum două luni a trebuit să împrumut de la un prieten 12.500 de lei (aproximativ 2500 de euro). Adunasem restanțe la chirie și facturi, iar peste toate astea, ni s-au ars și frigiderul, și mașina de spălat din cauza unei fluctuații de tensiune în rețea. Nu aveam cum să aștept. Acum îi dau datoria înapoi, în rate. Asta în condițiile în care înainte trăiam la limită, de la o lună la alta. Iar banii ăștia erau exact cei pe care înainte aș fi putut să-i pun deoparte. Am ajuns în punctul în care a trebuit să strângem cureaua la maximum. În ultimele șase luni am dat jos vreo 8 kilograme. Tot ce am acum este munca asta epuizantă de la aeroport și spera
