Кадр выше наш. Полное медиа с Facebook запрошено — подставим его сюда, как только приедет.
dragonlotheartplay.website
Am rămas singură cu fiul meu într-o țară străină 💔 Mă numesc Elena, sunt din România. Cândva aveam o familie, o casă, vise și credința că totul va fi bine. Eu și soțul meu locuiam într-un orășel mic, nu departe de Brașov. El lucra ca mecanic auto, eu — la farmacie. Trăiam modest, dar fericiți. Dar într-o zi am decis că trebuie să încercăm să o luăm de la capăt. În România totul se scumpea, salariile rămâneau mici, iar fiul nostru creștea — avea nevoie de un viitor. Atunci am hotărât să ne mutăm în Germania. 🇩🇪 Ni se părea că este șansa noastră: mai multe oportunități, stabilitate, o viață normală. Primele luni au fost ca un vis. Soțul s-a angajat la o fabrică, eu — la o firmă de curățenie. Am economisit, am muncit mult și în sfârșit am decis să luăm un credit ipotecar. Un apartament mic — vechi, dar al nostru. Pentru fiul nostru. Pentru noi. La început totul mergea bine: plăteam, ne bucuram de fiecare lună fără datorii. Apoi au început problemele — la serviciu, cu sănătatea, cu plățile. Soțul a început să obosească, să se enerveze. La început bea o bere seara „ca să se relaxeze”. Apoi a început tot mai des să rămână cu prietenii după schimb. Am încercat să închid ochii la tot, credeam că va trece. Dar alcoolul a devenit însoțitorul permanent al serilor lui, iar certurile se înmulțeau. Într-o zi ne-am certat serios — din cauza băuturii, a datoriilor, a faptului că nu mai venea acasă la timp. În mijlocul certei a strigat: — „Plecat. Nu se mai poate așa.” — și a plecat. Am rămas eu, copilul și ipoteca. Într-o țară străină. Fără familie, fără sprijin. Primele săptămâni am trăit pe pilot automat. Dimineața — muncă, seara — copilul, între ele — lacrimi și liniște. Poșta aducea doar scrisori de la bancă, notificări despre plăți. Uneori îmi era frică să deschid cutia poștală, ca să nu văd o nouă atenționare de datorie. Totul se prăbușea, iar eu mă țineam cu ultimele puteri. Dar fiul meu… În fiecare seară venea, mă îmbrățișa. Și atunci îmi adunam puterile. Pentru el.
