Кадр выше наш. Полное медиа с Facebook запрошено — подставим его сюда, как только приедет.
{{product.short_description}}
Cum am „păcălit” diabetul: mănânc dulciuri, iar glucometrul îmi arată constant 100 mg/dL Dragile mele, să fim sincere: cât timp mai putem să ne chinuim așa? Ani la rând am trăit într-un regim de interdicții de fier, transformându-mi viața într-un război nesfârșit cu mâncarea. La fiecare sărbătoare stăteam cu aerul unei martire, încercând să nici nu mă uit la dulce. Dar cel mai rău era că, după săptămâni de acest chin, tot cedam... O singură bucățică — și o avalanșă de vinovăție mă acoperea complet. În final primeam o dublă lovitură: stresul cumplit din cauza restricțiilor, care în sine îmi ridica zahărul, și neputința totală în fața bolii, pentru că nu-mi puteam controla complet dieta. Și știți la ce concluzie am ajuns? Interdicțiile permanente sunt o adevărată violență asupra organismului. Oamenii de știință au demonstrat de mult: cortizolul (hormonul stresului), care se produce atunci când ne interzicem totul, distruge vasele de sânge mult mai repede decât consumul de dulce! Încercăm să ne salvăm prin dietă, dar în realitate ne distrugem prin această tensiune permanentă. Dar cum să trăiești în acest cerc vicios? Îți permiți să mănânci ce îți dorești — și după o jumătate de oră începe „plata”. În cap — ceață, în gură — uscăciune, în picioare — o greutate de plumb. Vrei doar să te întinzi și să nu te mai miști. Organismul literalmente „țipă” din cauza faptului că zahărul a lovit vasele. Dispoziția ajunge la zero, iar în interior — un sentiment sălbatic de vinovăție: „De ce am făcut asta?!” Iar dacă te limitezi la mâncarea preferată — îți faci și mai mult rău! În loc de bucurie — iritabilitate permanentă. Senzația că trăiești incomplet. Te răstești la cei dragi, dormi prost, iar toate gândurile sunt doar despre mâncare. Obosisem îngrozitor din cauza asta… Dar, cu voia lui Dumnezeu, am găsit o cale să TRĂIESC, nu doar să supraviețuiesc! Acum o lună am citit pe internet un interviu al profesorului Gheorghe Mencinicopschi. A spus o frază care mi-a răsturnat via
