Кадр выше наш. Полное медиа с Facebook запрошено — подставим его сюда, как только приедет.
Install here 👉
Doi ani am servit șoferi de TIR pe bani. Gata. Bună tuturor. Mă numesc Anna, am 26 de ani. Am crescut într-un orășel din Moldova. La 24 de ani mi-am dat seama că dacă rămân acolo o să-mi petrec viața muncind pe nimic și uitându-mă cum trece viața pe lângă mine. Așa că mi-am făcut bagajele și am venit la București. Mama mi-a dat ultimii ei 8000 de lei. „Ca să te pornești”, mi-a zis. „Nu mă dezamăgi”. Am închiriat o cameră mică la periferie cu 1800 de lei pe lună și am început să trimit CV-uri pe bandă rulantă. Răspunsurile erau aproape mereu la fel: ori stagii neplătite, ori salariul minim. După chirie și cumpărăturile de la Kaufland aproape că nu mai rămânea nimic. După două luni aveam mai puțin de 500 de lei în cont. Chiria trebuia plătită într-o săptămână. Stăteam pe jos în bucătărie și pentru prima dată mi-a fost cu adevărat frică. O cunoscută care locuia de câțiva ani în București mi-a zis pe șleau: „Există o variantă. Bani rapizi. Dar e greu. La un motel pe șosea unde se opresc șoferii de TIR.” Am tăcut mult. Apoi am dat din cap. Prima noapte a fost un coșmar. Stăteam în cameră, mâinile îmi tremurau, inima bătea atât de tare că parcă voia să-mi iasă din piept. Dar banii au venit. Apoi alții. După câteva săptămâni știam deja cât trebuie să „lucrez” ca să acoper chiria și să mai pun ceva deoparte. În medie scoteam între 6500 și 8000 de lei pe lună dacă mergeam aproape în fiecare zi. Am rezistat aproape doi ani. În perioada aia am învățat să nu mă uit la ei în ochi. Am învățat să nu aud ce spun. Am învățat să zâmbesc în timp ce înăuntru totul era strâns. Dar respectul față de mine însămi a dispărut repede. A rămas doar oboseala și senzația aia permanentă că sunt murdară, care nu trecea nici după cele mai lungi dușuri. După șase luni mama a aflat tot. Nu știu cine i-a spus. M-a sunat plângând. Apoi a zis încet, dar foarte clar: „Nu te mai întoarce acasă. Nu mai ești fata mea”. După aia s-a înrăutățit. Am început să am atacuri de panică. Uneori stăteam în pat și n
