casaofnoroc141.icu
Salut tuturor! Mă numesc Ana și am 34 de ani. Sunt mamă singură și locuiesc în București împreună cu fiica mea, Sofia. Are opt ani. Merge la școală și adoră să deseneze. Un întreg perete din camera ei este acoperit cu desenele ei – flori, curcubee, familia noastră. Îmi spune mereu: „Mamă, când voi fi mare, voi deveni pictoriță și îți voi face un portret într-o ramă aurie.” Eu zâmbesc, dar inima mi se umple de emoție. Ea este lumina mea în această lume cenușie. Lucrez ca femeie de serviciu la Aeroportul din București. Spăl podelele, șterg geamurile, curăț toaletele și duc gunoiul. Nu este o muncă ușoară. Lucrez în ture de 10–12 ore, mă dor picioarele și spatele. Dar rezist. Câștig aproximativ 3.300 de lei pe lună. Pentru București nu este mult. Mai ales că chiria unui apartament în cartierul Berceni este de aproximativ 1.800 de lei. La acestea se adaugă mâncarea, transportul, școala și hainele Sofiei – crește repede și are mereu nevoie de încălțăminte și uniformă nouă. La sfârșitul lunii nu mai rămâne aproape nimic. Trăiesc de la un salariu la altul, număr fiecare leu și mă rog să nu se strice nimic și să nu se îmbolnăvească nimeni. Dar viața nu ascultă rugăciunile. Acum o lună, Sofia s-a îmbolnăvit. O răceală obișnuită de copil. Febră, tuse și slăbiciune. Nu putea merge la școală, iar eu nu puteam să o las singură acasă. A trebuit să-mi iau concediu fără plată. Două săptămâni am stat acasă cu ea, i-am făcut ceai cu miere și comprese, iar în mintea mea era un singur gând: „Cum voi plăti chiria?” Când m-am întors la muncă, au venit facturile la electricitate, apă și gaz. Crescuseră exact în cel mai nepotrivit moment. M-am uitat la cifre și am înțeles că nu aveam bani. A trebuit să iau un credit mic. Apoi încă unul, ca să-l acopăr pe primul. După aceea au apărut dobânzile și penalizările de întârziere, iar în doar câteva luni datoria a ajuns la 37.000 de lei. Stăteam în bucătărie, priveam hârtiile cu toate acele cifre și nu-mi venea să cred. Nu avusesem niciodată
