Кадр выше наш. Полное медиа с Facebook запрошено — подставим его сюда, как только приедет.
O colegă de facultate postase o poză dintr-un restaurant din Londra. Eu în acel moment mă uitam la 67 de lei în cont, într-un autobuz, după un tura la casă. În seara aceea, totul s-a schimbat. Mi-era rușine că sunt casieră. Mama le spunea vecinilor că lucrez în comerț. Nimeni nu intra în detalii. Mă numesc Elena Dumitrescu. Am 26 de ani. Sunt din Iași. Iașiul este al doilea oraș al României. Oraș universitar. Aici toți fie învață, fie predau, fie visează să plece. Și eu am învățat. Am terminat Facultatea de Economie la 23 de ani. Am diploma. Am mândria. Dar loc de muncă în domeniu – niciunul. Un an întreg am trimis CV-uri. Am avut interviuri. Oferte – deloc. Sau erau, dar de 2.200 de lei. Cu banii ăia în Iași, abia supraviețuiești. La 24 de ani m-am angajat la Kaufland. Temporar – mi-am spus. Au trecut doi ani. Salariul – 2.750 de lei. Stau singură. Închiriez o cameră într-un apartament cu două fete. Plus întreținerea. Plus mâncarea. Plus ratele pentru laptopul pe care l-am luat în anul patru. Mama sună în fiecare săptămână. Întreabă ce mai fac. Eu spun că e bine. Ea întreabă dacă sunt perspective la muncă. Eu spun că sunt în căutări. Nu mai caut de un an. Mi-am pierdut încrederea. Cel mai greu nu sunt banii. Cel mai greu e când dai peste foști colegi de facultate. Andrei lucrează în IT în București – 5.000 de lei pe lună. Raluca a plecat la Londra – spune că acolo e altă viață. Cristina și-a deschis propria afacere. Iar eu stau la casă și întreb dacă aveți card de loialitate. Într-o seară, după un tura grea, lungă, nu-mi mai simțeam picioarele – stăteam în autobuzul spre casă și priveam pe geam. Iașiul noaptea. Nimic special. Doar un oraș. Am scos telefonul. Am văzut poza Ralucăi din Londra pe Instagram – cină la restaurant, zâmbet, descrierea "life is good". Am închis Instagram. Am deschis aplicația băncii. 67 de lei. Până la salariu – șapte zile. Nu știu de ce, dar am început să plâng în autobuz. În liniște – să nu mă vadă nimeni. Doar priveam pe geam și lacrimil
