👉
TATĂL MEU A LUCRAT TOATĂ VIAȚA LA FABRICA DACIA. APOI MI-A TRANSMIS MESERIA LUI. IAR EU MI-AM DORIT MEREU CA FIICA MEA SĂ AIBĂ PARTE DE MAI MULT DECÂT AM AVUT NOI Mă numesc Andrei. Am 43 de ani, m-am născut și am trăit toată viața în Mioveni, România — oraș cunoscut de mulți datorită fabricii Dacia. Tatăl meu, Ion, aproape toată viața lui a lucrat la fabrica Dacia. Înaintea lui, acolo a lucrat și bunicul meu. Când eram copil, tatăl meu îmi povestea adesea despre fabrică. Îmi spunea că tatăl lui l-a învățat tot ce știa: să lucreze cu echipamentele, să înțeleagă linia de producție, să repare mecanisme și să nu se teamă niciodată de munca grea. Când am împlinit douăzeci de ani, tata mi-a spus: — Dacă vrei, vino la fabrică. Te învăț eu tot ce trebuie. Așa am ajuns la Dacia. La început am fost un muncitor obișnuit. Apoi am căpătat experiență, am învățat să lucrez cu echipamentele și, treptat, am început să mă ocup de sarcini mai importante. Nu am ajuns niciodată șef sau inginer. Am fost pur și simplu omul care venea în fiecare zi la muncă și își făcea treaba cu seriozitate. Câțiva ani mai târziu m-am căsătorit. Am avut o fiică. O cheamă Teodora. Acum are 18 ani. Nu am trăit niciodată în lux. Eu câștigam un salariu obișnuit pentru familia noastră, soția mea lucra și, împreună, reușeam să acoperim lucrurile esențiale. Dar aproape niciodată nu ne rămâneau bani în plus. Chiria, electricitatea, apa, mâncarea, benzina, asigurarea, hainele, cheltuielile pentru studii — toate acestea ne consumau treptat veniturile. Încercam să punem deoparte măcar sume mici. Dar aproape întotdeauna apărea ceva neprevăzut. Se strica mașina. Venea o factură mare la electricitate. Aveam nevoie de bani pentru tratament medical. Și economiile dispăreau din nou. ÎMI AMINTESC ȘI ACUM DE O ZI ANUME Când Teodora era mică, am luat-o într-o zi cu mine la fabrică. I-am arătat o parte din incintă, apoi ne-am oprit în apropierea locului unde erau mașinile noi, deja asamblate. Pent
