Кадр выше наш. Полное медиа с Facebook запрошено — подставим его сюда, как только приедет.
getpixel.shop
Descarcă Doamnă Popescu, mai aveți 72 de ore până la evacuare. Îmi amintesc exact momentul în care viața mea s-a schimbat pentru totdeauna. Mă numesc Maria Popescu. Am 41 de ani. Locuiesc în București, în Sectorul 3, împreună cu soțul meu, Andrei, și cei doi copii ai noștri — Elena, de 6 ani, și Matei, de 4 ani. În urmă cu zece ani, ne-am mutat în capitală în căutarea unei vieți mai bune. Am început practic de la zero: am muncit oriunde am avut ocazia, am pus deoparte fiecare ban liber și visam la propria noastră casă. La început am lucrat prin depozite, am făcut curățenie, livrări — orice, doar ca să ne punem pe picioare. După trei ani ne-am dat seama că nu ne vom mai întoarce în orașul natal. Așa că, acum 7 ani, am decis să ne cumpărăm o casă. O mică locuință înșiruită în București. 800.000 de lei. Am plătit un mic avans, iar rata lunară era de aproximativ 4.000 de lei. A fost greu, dar ne-am descurcat. Eu lucram ca administrator la o mică firmă de logistică. Andrei era șofer-curier. Totul mergea bine — până când totul s-a prăbușit. La începutul anului 2025, compania mea a anunțat concedieri. M-am numărat printre cei dați afară. Primele 6 luni am trăit din economii. Apoi totul s-a terminat. Andrei a încercat să ia ture suplimentare, dar nu a fost suficient. Am început să rămânem în urmă cu ratele la bancă. O lună. Trei luni. Opt luni. Cei de la Banca Transilvania ne sunau în fiecare zi. Apoi au venit scrisorile recomandate. Apoi — termenul limită. Restanță de plată: 40.000 de lei. Dacă nu plăteam până la termenul stabilit, urma să înceapă procedura de executare silită. Ne pierdeam casa. Și acum asta: 72 de ore. Am rămas împietrită în bucătărie, cu telefonul în mâna care-mi tremura. A intrat Andrei. Mi-a văzut fața. — „Maria? Ce s-a întâmplat?” I-am arătat ecranul. Nu a spus nimic. S-a așezat lângă mine și m-a luat de mână. Iar eu stăteam acolo, în tăcere, privind în gol la perete. Elena și Matei erau în camera lor. Le auzeam vocile încet. M-am
