Larisa Popescu — крутилось 1 дн, охват 1k

Larisa Popescu

13 ani în Italia și abia acum pot, în sfârșit, să spun că lucrurile au început să se așeze pentru noi. Sincer, sunt obosită. Chiar sunt foarte obosită. Foarte, foarte obosită. Mă numesc Larisa Popescu și locuiesc în Italia de 13 ani. Am venit aici din România în 2013 și, pe vremea aceea, mă gândeam: „Muncesc câțiva ani, pun niște bani deoparte, mă întorc acasă și îmi construiesc casa mea.” Soțul meu, Andrei, este aici cu mine, iar băiatul nostru, Matei, a crescut aici. Școala lui, prietenii lui... practic, toată viața lui este aici acum. Și, fără să ne dăm seama, Italia a încetat să mai fie doar țara în care veniserăm să muncim. Acum trei ani ne-am hotărât să ne cumpărăm propria casă. Nu chiar în Milano, ci puțin în afara orașului, unde este mai liniște. Casa a costat 340.000 de euro. La început, totul era în regulă. Banca ne-a aprobat creditul, amândoi aveam locuri de muncă stabile. Eu lucrez în logistică, iar Andrei lucrează în construcții. În fiecare lună, cam 1.410 euro mergeau direct la bancă. Nu eram bogați, bineînțeles, dar ne descurcam. Plăteam facturile, mai puneam câte ceva deoparte și, din când în când, puteam chiar să ieșim undeva cu Matei. Și apoi au început să-mi reducă orele de muncă. La început mi-au spus că este doar temporar. După aceea mi-au redus iar orele. Și apoi încă o dată. Înainte lucram câte 10-11 ore pe zi, iar după aceea am ajuns să lucrez doar 5-6 ore. Uneori ne trimiteau acasă chiar mai devreme. Normal că salariul meu a scăzut imediat. Am început să luăm bani din economii și ne tot spuneam unul altuia: „Hai, poate peste o lună sau două lucrurile o să revină la normal.” Dar n-au mai revenit. La început doar ne uitam cum economiile noastre se împuținau din ce în ce mai mult. Și apoi, la un moment dat, gata. Nu mai rămăsese nimic. Un card a intrat pe minus, după aceea și al doilea. Pe Andrei l-au angajat part-time la un restaurant mic. Dar, sincer, nici asta nu a schimbat prea mult situația. Și apoi au început să se adu